E de -ajuns o aruncătură de vorbe, un adevăr trist, o veste nedorită și toată avalanșa ideilor și a faptelor frumoase în care te-ai învârtit să se risipească pentru câteva ceasuri bune. Degete încleștate îți apasă fruntea cu putere și te dor ochii în cap. Dispare și ultima petală de energie lăsată pentru orele serii ca să înnozi ideile zilei următoare.
Mi s-a întâmplat azi. Am aflat vestea tristă despre Gabriel Cotabiță. Acum doar sper ca mulți alți fani și prieteni ai artistului, în minunea de a se ridica de pe patul alb și de a respira viață cu adevărat din nou. Nu i-am fost fan neapărat, dar îi ascultam muzica, o fredonam. O ascult și acum. Îi urmăream aparițiile ca pe ale multor altor artiști de la noi. Și atât. Suficient ca să simt un pumn în suflet odată cu vestea infarctului său. Sper doar că vor mai fi pași aici, pe pământ pentru el. Doamne Ajută!
Altceva vreau să spun acum. Un lucru e cert. Noi, cei formați în generația în care și Gabi Cotabiță, și Daminescu, și Loredana Groza și mulți alții făceau valuri la televizor cu muzica lor, noi cei care le scriam versurile cântecelor pe caiete și le cântam odată cu ei, trăim cu adevărat fericirile și tristețile lor.
Sufletele noastre se fac buchete pentru ei și palme de rugăciuni când au nevoie de noi. Acum, însă mi se pare altceva. Mi se pare că a dispărut forța iubirii de artist, de muzică. Nu voi da vina pe ei, ascultătorii artiștilor de azi. Nu voi spune că sunt superficiali, reci, fără suflet. Nici pe departe, chiar dacă sunt de părere că au o doză în plus de superficialitate față de noi. Dar acum n-am să spun asta.
N-am să spun pentru că ei, tinerii și copiii de azi ascultă ce li se dă. Iar lor nu li se mai dau artiști, lor li se dă cântecul transformat, cu voia sau fără voia lor, în hit. Din nefericire ei trăiesc într-o societate în care "vreau să am" e mai important decât "vreau să construiesc", "vreau să mă dedic", "pot și singur". Trăiesc într-o societate care le cam dă tot, iar lor nu prea le lipsește nimic. Ce le lipsește e banul, iar goana către el e tot mai mare. De mic își formează aspirația de a urma o meserie bănoasă și nu una care să-l definească pe el din toate punctele de vedere, și nu una care să-i dea drag de a munci.
Ei nu știu și nici nu-i interesează să iubescă un artist. Excepțiile nu rezolvă situația de data aceasta. Ei consumă și atât. Iar societatea le dă. Și ei caută ca să obțină. Și atât.
Fug de labirinturi, de construcții și în general aleg celebritatea mai facilă. Lor nu le place sudoarea, alergătura, stresul nopților nedormite, lacrimile și zâmbetul de după ele. Sau nu le cunosc. Ei au norocul părinților care au trecut prin asta și acum li se interzice drumul cu obstacole. Li se dă și atât. Excepțiile sunt, dar nu mai rezolvă de mult ecuația.
Societatea de azi e un pic în derivă din cauza accentului pus pe celebritatea facilă și pe câștiguri rapide. Și mai puțin pe suflet, pe iubire, pe adâncul tuturor lucrurilor.
Mi s-a întâmplat azi. Am aflat vestea tristă despre Gabriel Cotabiță. Acum doar sper ca mulți alți fani și prieteni ai artistului, în minunea de a se ridica de pe patul alb și de a respira viață cu adevărat din nou. Nu i-am fost fan neapărat, dar îi ascultam muzica, o fredonam. O ascult și acum. Îi urmăream aparițiile ca pe ale multor altor artiști de la noi. Și atât. Suficient ca să simt un pumn în suflet odată cu vestea infarctului său. Sper doar că vor mai fi pași aici, pe pământ pentru el. Doamne Ajută!
Altceva vreau să spun acum. Un lucru e cert. Noi, cei formați în generația în care și Gabi Cotabiță, și Daminescu, și Loredana Groza și mulți alții făceau valuri la televizor cu muzica lor, noi cei care le scriam versurile cântecelor pe caiete și le cântam odată cu ei, trăim cu adevărat fericirile și tristețile lor.
Sufletele noastre se fac buchete pentru ei și palme de rugăciuni când au nevoie de noi. Acum, însă mi se pare altceva. Mi se pare că a dispărut forța iubirii de artist, de muzică. Nu voi da vina pe ei, ascultătorii artiștilor de azi. Nu voi spune că sunt superficiali, reci, fără suflet. Nici pe departe, chiar dacă sunt de părere că au o doză în plus de superficialitate față de noi. Dar acum n-am să spun asta.
N-am să spun pentru că ei, tinerii și copiii de azi ascultă ce li se dă. Iar lor nu li se mai dau artiști, lor li se dă cântecul transformat, cu voia sau fără voia lor, în hit. Din nefericire ei trăiesc într-o societate în care "vreau să am" e mai important decât "vreau să construiesc", "vreau să mă dedic", "pot și singur". Trăiesc într-o societate care le cam dă tot, iar lor nu prea le lipsește nimic. Ce le lipsește e banul, iar goana către el e tot mai mare. De mic își formează aspirația de a urma o meserie bănoasă și nu una care să-l definească pe el din toate punctele de vedere, și nu una care să-i dea drag de a munci.
Ei nu știu și nici nu-i interesează să iubescă un artist. Excepțiile nu rezolvă situația de data aceasta. Ei consumă și atât. Iar societatea le dă. Și ei caută ca să obțină. Și atât.
Fug de labirinturi, de construcții și în general aleg celebritatea mai facilă. Lor nu le place sudoarea, alergătura, stresul nopților nedormite, lacrimile și zâmbetul de după ele. Sau nu le cunosc. Ei au norocul părinților care au trecut prin asta și acum li se interzice drumul cu obstacole. Li se dă și atât. Excepțiile sunt, dar nu mai rezolvă de mult ecuația.
Societatea de azi e un pic în derivă din cauza accentului pus pe celebritatea facilă și pe câștiguri rapide. Și mai puțin pe suflet, pe iubire, pe adâncul tuturor lucrurilor.
Comentarii