Weekendul trecut am avut, dincolo de bucuria de a savura din belșug muzică românească, o revelație interesantă. Festivalul de la Medgidia, dedicat lui Dan Spătaru, ajuns la a X-a ediție anul acesta, are de 7 ani, în spatele lui, un tânăr vrednic și pasionat de muzica românească. Se simte asta în abnegația cu care trudește an de an la soclul festivalului al cărui director este.
Asta e revelația mea trăită acum, la Medgidia! Fericirea de a iubi muzica românească, fericirea de a dărui, fericirea a fi în slujba ei. Fericirea a sădi pasiune peste pasiune. Mai mult ca sigur că aici e și succesul de care se bucură festivalul dedicat marelui artist. Sufletul uriaș investit în fiecare pietricică de festival. De dragul muzicii cu care ai crescut, cu care însuți te-ai format.
Daniel Gheorghe este însă unul dintre cei mai mari fani ai Mădălinei Manole. Am să folosesc cuvântul fan în lipsa altuia deși de la o vârstă, de la un nivel de cunoaștere a artistului, cuvântul e ușor deplasat. Vorbesc în cunoștință de cauză.
Revelația mea de anul acesta de la festival e alta. Sunt și eu un fan al unui artist, lucru știut de mulți și niciodată nu mi-a fost rușine să recunosc asta. Ba chiar, eu, una, mă mândresc că pot dărui în continuare în paralel cu drumul pe care mi-l construiesc, și lui, artistului preferat. Dar nu asta e revelația mea.
Am avut, spre bucuria mea, norocul de a asista în culisele câtorva festivaluri până la vârsta asta, am avut privilegiul, așadar, să urmăresc modul de acțiune, organizarea, oamenii din spatele lor, sudoarea, emoțiile, stresul. La Medgidia e un pic altfel decât în oricare altă parte.
De pildă, la "Mărțișor" e munca unor oameni care-și fac treaba. Dar și fără festivalul lor, treaba merge, sarcini sunt. La Medgidia e o zbatere, un efort în plus ca festivalul să existe, să nu se rupă, nu tradiția, ci legământul tacit cu muzica. Cu muzica românească.
Aici e revelația despre care vorbeam, aici e suflul, respirația, recunoștința despre care vorbea și Daniel în discursul său din seara de gală, pe care o ai în suflet pentru ceea ce ai primit în cărămizile care te-au ridicat.
La Medgidia, festivalul este construit de un om care a crescut cu muzică, care a descoperit tainele ei datorită unor artiști, un om pentru care muzica e o preocupare majoră în viață. De un om fericit că poate să întoarcă noblețea sufletului determinată de muzică. Și odată prins de hățurile acestei fericiri, nu le va dezmembra pentru că interesul unui om care trăiește plutind în valuri de refrene și nisip melodios e unul: fericirea de a dărui muzicii măcar jumătate din cât ți-a dat ea ție în frăgezimea anilor tăi.
Asta e revelația mea trăită acum, la Medgidia! Fericirea de a iubi muzica românească, fericirea de a dărui, fericirea a fi în slujba ei. Fericirea a sădi pasiune peste pasiune. Mai mult ca sigur că aici e și succesul de care se bucură festivalul dedicat marelui artist. Sufletul uriaș investit în fiecare pietricică de festival. De dragul muzicii cu care ai crescut, cu care însuți te-ai format.
Comentarii