Draga teatrule,
Ai să mă ierți, probabil, pentru ceea ce am să-ți declar azi. Mi-am propus chiar azi, de ziua ta, probabil nu întâmplător, să fiu sinceră cu tine, așa cum și tu ești de fiecare dată când ne atingem degetele la întâlnirile pe care ni le dăm. Tu mă inviți seducător să-ți descopăr noile tale bijuterii, eu îmi aleg cu grijă pașii cei mai grăbiți pentru că de fiecare dată mi-e dor de tine.
Dragă teatrule, am să-ți spun ceva. Azi, de ziua teatrului, 27 martie, vreau să-ți fac o confesiune sinceră. Te-am descoperit destul de târziu, dar m-am îndrăgostit de tine profund. Irevocabil, chiar. Nici nu mai știu dacă a fost la prima vedere sau cu fluturi care bat din aripi repezit. Știu doar că atunci când mă chemi, sunt curioasă, îmi las mintea să curgă spre vorbele tale și sufletul să respire din aerul tău. Și plec acasă cu emoții, cu gânduri și întrebări, cu speranțe măcinate în minte, cu sufletul topit.
Am mai fost la teatru în timpul școlii, dar în perioada aceea întâlnirile nu au avut un impact emoțional uriaș asupra mea. Mă trătai ca pe unul oarecare. Între noi totul se petrecera ca o întâlnire oarecare la o cafea. Vorbim despre orice și nimic. Uneori îmi pare rău că nu am avut timp mai mult pentru tine când aveam timp mai mult în existența mea.
Mai târziu m-ai cucerit. Nici nu mai știu cum s-a întâmplat exact. Mai întâi, cu întâlniri cu oamenii tăi, fel de fel. Apoi, a fost o comedie la care m-am simțit atât de bine încât mi s-a întâmplat s-o văd de încă 4-5 ori. O dată m-ai luat, teatrule, cu tine într-un turneu. Îți amintești? Cât de mult mi-a plăcut experiența aceea! Cât de mult mi-a plăcut să fiu cu oamenii tăi, să-i văd și să-i aud și altfel decât costumați în personajele poveștilor la care mă inviți și eu vin grăbită. De dor pentru tine, dragul meu!
Altădată m-ai impresionat arătându-mi cum te poți adapta la cerințele unui mare regizor ca Hausvater. Eram așa curioasă cum s-a legat prietenia voastră încât m-am grăbit din nou. Și știi ce, mă simt acasă când vin la tine că știu că nu te superi pe mine dacă nu-mi iau rochia aia de catifea din dulap. Vin comod pentru că vreau să mă dezbrac de cordelele cotidianului, să simt lumina aia care vine dinspre scenă. Îți ofer la schimb un articol de ținută cu cele ce am văzut. Uneori, te mai critic, dar o fac pentru că te iubesc și-mi pasă și știu că și tu mă iubești. Altfel, nu m-ai fi prins în brațele tale...
Știi, blogul ăsta s-a născut prin 2006 pentru că am vrut să-ți povestesc pe larg despre fericirea pe care mi-ai oferit-o urmărind cu nesaț o călătorie. Cât de mult mi-a plăcut! În întunericul sălii notam fraze lungi pe o agendă pe care n-am mai îndesat-o ca de obicei în geantă. Am lăsat-o pe genunchi și aruncam în ea cu ideile și cuvintele tale. M-ai ținut nemișcată două ore atunci. Poți să-ți închipui? Teatrule, m-ai transformat dintr-un om banal, simplu într-unul cu convingeri, cu sentimente, cu atitudine, cu mult curaj!
Acum sunt curioasă de fiecare dată pentru fiecare scenă în parte pe care mi-o oferi, mă înnebunește gândul să știu că am mai ratat un episod din existența ta de legendă, râvnesc la poveștile pe care le croșetezi și vara, mi-e dor când lipsești. Mi-e dor, dragul meu teatru, pentru că te-ai împletit perfect cu profesia pe care la rândul ei o iubesc. Dragul meu teatru, cu certitudine ești și al meu acum! Te iubesc și mi-e dor să-ți simt fiecare respirație.
Îți doresc să-ți trăiești în fiecare zi zâmbetul și emoția primite de la spectatori! E darul tău cel mai de preț! Sufletul meu s-a agățat definitiv de reverul trupului tău!
Comentarii