Când am intrat în Organizația de Tineret PDL (așa se numea și nu am nicio jenă pentru asta!), pe la sfârșitul anului 2012, am făcut-o din două motive esențiale: unul: din curiozitate, doi: din dorința de a susține un om politic (revin mai încolo asupra ideii!)
Da, încă un jurnalist intra în politică, însă spre deosebire de alții, nu m-am îndepărtat total de profesia care m-a format ca om (am activat în continuare cât și cum s-a putut) fără a aduce elogii formațiunii politice pe care o reprezentam. De fapt, m-am ferit cât am purtat culorile unui partid să scriu politică, m-am axat, în mod special, pe viața culturală, pe cea socială, pe oameni, în general. În fine, revin la perioada mea portocolie transformată-n galben ulterior.
Au fost cinci ani. Atât și cred că mi-e suficient. Cred că am înțeles că nu pot lupta contra valurilor, contra liderilor actuali care nu înțeleg că tinerii își pot forma și singuri organizația care să se dezvolte prin acțiuni și idei proprii. Am primit propunerea de la prietenul Adrian Poclid, am acceptat-o în ideea că tânăr fiind, e o chestie nouă măcar. Dar m-am bucurat alături de el, de Gabi Alecsandru (app, a fost o experiență formidabilă pentru mine să pot face echipă în campania lui pentru candidatura sa la Camera Deputaților din 2012!), de Adriana, de Alexandra Neamțu, de Nicole, Ramona, de toți acei tineri care ne strângeam dimineața la o cafea și "coceam" o idee, un proiect.
A fost fascinant și uluitor pentru mine, cel puțin, să-l văd și să-l aud pe Cătălin Flutur, pe atunci doar liderul partidului, apreciind public munca noastră de săptămâni întregi la ediția a XVII-a a concursului Miss PDL. (Niciodată, ca lider al partidului, Cătălin Flutur nu ne-a impus, nu ne-a dictat ce și cum să ne purtăm iar aprecierile din partea lui nu vin cu una, cu două!) Și câtă muncă am depus atunci! Și ce echipă am făcut! Și ce spectacol am reușit în ziua aia de 6 decembrie, de Sfântul Nicolae!! Și cât stres! Și câtă bătaie de cap! A fost însă, poate, cel mai reușit eveniment din multele pe care le-am făcut, acesta, însă, fiind mai de amploare.
Mi-aduc aminte și acum fiecare campanie în care mergeam din poartă-n poartă, iar cele mai vii imagini le am din campania electorală pentru Iohannis. N-a contat că aveam un genunchi funcțional pe jumătate și mergeam șchiopătănd câtă vreme echipa era întreagă, câtă vreme scopul nostru era unul clar: să transformăm județul din roșu în galben. Sigur, eu am fost mai degrabă omul din spatele tastelor, omul de pe online, dar alegeam uneori să particip în deplasări de dragul echipei, de dragul muncii de acolo.
Pentru mine experiența politică a fost o anexă importantă la cele pe care viața mi le-a oferit până acum. Am fost mai degrabă omul din spate și nu locomotiva, nici nu mi-am dorit asta. Am înțeles mai bine în anii aceștia lecția diplomației, am învățat să tac, am învățat că politica ar trebui făcută cu suflet, cu sinceritate, ceea ce, din păcate, nu se întâmplă la niciunul din partidele existente azi. România are nevoie de politică pentru că de ea depind toate: educația, cultura, economia, infrastructura, toate depind de un guvern, de un parlament, iar acolo sunt oameni politici. La noi, astăzi, oamenii politici sunt departe de ceea ce merită și are nevoie România. De aceea, acum, în actuala formulă, odată cu încheierea mandatului meu la OTL Botoșani, am dat un pas în spate, de aceea am rămas mai departe de fenomonul politic, de aceea am refuzat funcții politice la seniori. Consider că e timpul altora și dacă alții vor face mai bine, îmi ridic pălăria în fața lor.
Nu mai cred nici în tinerii politici actuali, nici în liderii lor, nici în sinceritatea pe care o aruncă prin comunicate fel de fel. Doar superficialitate, doar un ego ridicat văd zi de zi peste tot. Aștept să văd contrariul. Aștept să văd echipă (cum noi am reușit să facem o perioadă bună din cei cinci ani, fără falsă modestie!), aștept rezultate, dar nu pentru ei, ci pentru tineri, pentru copii.
Aștept să văd oameni noi în partidele astea, aduși pentru că vor să se alăture demersurilor lor curate și înțelepte, să vină oameni noi pentru că vor să-i susțină pe liderii partidelor de azi. Așa cum și eu am făcut-o în 2012. Am venit în PDL și pentru că mi-am dorit să-l susțin mai de aproape pe liderul de atunci, primarul de azi (cel mai bun primar, ever! al Botoșanilor) Cătălin Flutur. Da, și sunt unul dintre mulții botoșăneni (sunt sigură că mulți!) care nu crede o iotă din acuzațiile ce i s-au adus. Niciuna. Timpul a demonstrat-o deja și o va mai demonstra. Tot pentru acest om politic, am rămas cu un picior încă în sediul partidului. Ce va fi mai departe, tot TIMPUL o va decide...
Comentarii