Tinerii

E nevoie de timp ca să-i înțelegi pe tinerii de azi. De fapt, nu de timp. E nevoie să discuți cu ei, să fii în preajma lor, să-i asculți și să le simți vibe-ul. Na, folosesc un cuvânt preferat de ei. Sunt în mediul lor de circa șapte ani. Cineva, ceva m-a adus spre a face asta. N-am fost niciodată profesor și nici nu simt că sunt asta. Lucrurile se întâmplă pentru că viața știe că tu poți, cu tu ai un nu știu ce cu care o să reușești. Buzz pentru mine a fost și e un motor. Îmi dă energie, mă face să nu obosesc prea ușor pentru că o zi prea relaxată, departe de proiectele astea, mă încruntă.

Tinerii nu sunt răi. Generația de azi nu e făcută doar din ăia cu smartphone, generația de azi are și pionii ei albi.  E drept că media nu prea le mai furnizează modele, iar ei se regăsesc în ceea ce spun cei ca ei, cu un pic mai mult curaj de a vorbi în fața camerei de filmat. Dar de fapt sunt ca ei. Și ei pot să recomande o carte, și ei pot comenta un subiect, și ei își pot arăta obiceiurile cotidiene prin intermediul unui ecran pe internet. 

Dar tinerii de azi citesc. Nu neapărat clasicele cărți din manual, recomandate, obligatoriu, la școală. Citesc ce rezonează cu mintea și sufletul lor. Dar tinerii de azi scriu. Și tinerii de azi fac lucruri. Ceea ce le lipsește tinerilor de azi, este încrederea noastră, a adulților, că ei pot.

Libertatea pe care noi le-o putem da pentru a demonstra, pentru a îmbrățișa modele de calitate, pentru a descoperi să facă ce le place. Asta le lipsește. Îi constrângem prea tare în niște câmpuri pe care ei  înșiși simt că nu-i reprezintă. Pentru că a face ce-ți place înseamnă fericirea că ești.

Libertatea asta înseamnă pentru unii trupa aia de teatru din liceu. Pentru alții, ziarul Buzz. Pentru unii a face voluntariat pentru cauze nobile, e viață, e vibe, e inspirație. Tinerii de azi nu sunt mai proști, nici mai superficiali, nici mai inteligenți decât cei de ieri. Au doar nevoie de platforme adaptate vremurilor pe care le trăiesc. Niște spații care să le construiască visele, unde ei să poată dansa cu pasiunile lor.   Pentru că aceste spații îi lasă să se descopere pe sine, le dau aripi, îi fac să-și anuleze fricile de ei înșiși, de ceilalți.

La Buzz, acum șapte, șase, cinci ani au venit niște copii care nu se deosebeau prea tare de ceilalți. Au venit la Buzz pentru că au vrut să mai facă ceva în timpul lor liber, să nu se plictisească acasă, au venit din curiozitate. Și au descoperit lucruri pe care le știau mai mult sau mai puțin despre ei. Au înțeles că au niște calități, că pot fi creativi, că se pot dezvolta, lăsându-și imaginația să iasă afară. Și-au învins niște limite.

Astăzi, copiii ăia care au venit acum 5, 6, 7 ani sunt niște adolescenți care vor să citească, care citesc, care scriu, care merg la spectacole de teatru, care aleg o piesă de teatru în fața unui spectacol de piață cu artiști efemeri. Deși inițial, scopul unui copil care vine la Buzz e pentru legitimația aia de presă care-l ajută să stea o jumătate de oră lângă Smiley, ei bine, după un an, alege un spectacol de operă pentru că i se pare interesant, inedit, în locul lui Smiley. Alege să vadă lucrurile care se întâmplă într-un fel aparte, să le analizeze. Se desparte de lumea lui efemeră în care trăia până să vadă că există și altă viață.  Sunt astăzi, la Buzz, tineri care își cunosc potențialul, care își știu țelul. Și care își dezvoltă constant calitățile conștienți că alea îi vor ajuta. Știu să vorbească fluent, știu ce să spună.

De aceea, spun: nu-i mai blamați pe tinerii de azi. Oferiți-le doar posibilități de afirmare, de dezvoltare, de a înțelege că viața nu e doar despre ceea ce le oferă vârsta lor.