Există minuni, asta-i clar. Iar noi le putem face prin gesturi atât de firești. Pentru visul de a fi jurnalist.

Ca să ajuți nu ai nevoie de prea multe hârtii, vorbe ori camere de luat de vederi. Astăzi m-am întâlnit cu buna mea prietenă, Alina Didi, actualmente, Constantin, după câțiva ani în care ne-am văzut doar online. A fost unul dintre colegii de presă cu care m-am înțeles excelent. Ea, corespondent pentru Antena1, eu pentru România liberă. Ea cu câțiva ani de experiență în spate, eu mai novice. Ea stabilită în București acum, eu tot la Botoșani. Am învățat multe de la ea în zilele noastre de teren, de lucru al textelor. Am prins perioada aia în care scriam la celebrele internet-cafe-uri, pentru că acasă abia aveai un calculator. Acces la internet la propriul domiciliu era un lux. Cred că noi ne-am cunoscut chiar într-un astfel de local dând mereu una peste alta, în rutina noastră zilnică de texte.

În fine, astăzi ne-am povestit de toate fiecare cum era firesc. I-am povestit și ei despre o deplasare pe care urmează s-o efectuez împreună cu copiii-reporteri, săptămâna viitoare la București, pentru a vedea cum se filmează emisiunea "Starea Nației"(invitație făcută în februarie de Dragoș Pătraru!), plus alte câteva puncte despre care vom vorbi data viitoare. 

Am intrat pe internet (salt serios în timp, acum nu doar că îl avem din plin acasă, dar îl ținem și-n buzunar, ceas de ceas!) și citesc un mesaj. Mă înduioșează. Zâmbesc. I-l arăt și Alinei. În sinea mea mă mândream cu spritul de echipă format în familia asta minunată. Două fete de la Buzz voiau să facă chetă pentru alta pentru ca și această să poată participa în frumoasa noastră deplasare. Vor fi două zile în care, cu puțin noroc, copiii vor vedea cum se filmează la o televiziune mare o emisiune înregistrată, dar și una în direct. Vor vedea, de asemenea, studiourile radio și cum se fac emisiunile la cel mai mare radio din țară. Pentru cei care chiar vor să urmeze un drum în jurnalism, experiența e importantă, motivațională. Pentru ceilalți va fi cel puțin o amintire unică. 

Pentru fata asta pentru care celelalte două copile voiau să facă chetă visul de a lucra în jurnalism e puternic și sunt sigură că va întrece și prejudecata aia a familiei, în general, că ai să mori de foame. Nu mori de foame dacă lupți pentru visul tău, dacă demonstrezi că ești serios și responsabil (România duce lipsă de oameni pe care să te poți baza!) N-o să mori de foame dacă bați la uși și insiști. Nu o să mori de foame dacă demonstrezi pasiune și dorință permanentă de a face lucruri. Iar fata asta n-a stat prea mult pe gânduri când cineva i-a propus să administreze un site de știri. I l-a dat pe mână pentru a-l menține actual și o face cât de serios și bine îi permite vârsta. N-a stat pe gânduri când a trebuit să scrie un articol în Buzz. Ultima dată când m-a surprins plăcut a fost chiar săptămâna aceasta. După acțiunea cu Ambasada Americii de la Bibliotecă, a fugit acasă. M-a întrebat în treacăt dacă poate să scrie, i-am dat afirmativ din cap. Am crezut că se referă la articol în ziar. A scris un comunicat de presă pe care l-a trimis jurnaliștilor din presa locală.  L-a scris impecabil pentru vârsta pe care o are. Ba chiar, a fost și găzduit de câteva siteuri de știri.  Nu mori de foame dacă pui mâna și faci înainte de a te plânge că-i greu, că nu găsești. 

I-am zis Alinei de mesajul fetelor. M-a întrebat cât costă deplasarea pentru un copil. I-am zis. A scos banii și mi-a zis: pentru și i-a zis numele. Am refuzat în primă fază. N-am vrut să... A insistat spunând că e pentru visul ei de a fi jurnalist. A fost, sunt sigură de asta, o  minune pascală. Minunea copilei care din toamnă se va regăsi printre viitorii studenți la Jurnalism. Prima dintr-o carieră pe care i-o doresc decentă astfel încât să fie reprezentantul unei noi generații de gazetari. Una care să scrie pentru Oameni, nu pentru bani. Când scrii pentru oameni, contează calitatea. Când o faci pentru bani, alergi după un senzațional scârbos. Un senzațional ce strică lumea. Lucru demonstrat. 

Comentarii