România mea tristă

Un bătrân merge susținut pe stradă. Se vede că e bolnav, a suferit, cel mai probabil, un accident vascular. Doamna care-l susține pare că abia l-a cunoscut și ea:
- Niciun copil nu e să vă ajute?  spune doamna cu milă-n glas
- Am, dar sunt plecați, răspunde bătrânul suflând greu.

Off, și ca el e plină România. Copiii pleacă, părinții rămân. Neputincioși și singuri. Nepăsare sau neatenție? Viitorul lor contează dar cât de mult le au greșit, ca parinti, ca să-i lase abandonați, triști, bolnavi și singuri.

 România asta de azi e prea trista. Uitați-va în jur: câți tineri, câți copii și mai ales câți bătrâni vedeți. E adevărat, uni bătrâni, spre norocul lor, plimbandu-și nepotii în parc. Din când în când, însă, aceiași bătrâni, vorbind printr-un ecran cu copiii lor. Uneori. Prea rar, de cele mai multe ori, triști și singuri, abandonați și bolnavi. România mea tristă.