1 iunie și ridurile lui

Sunt și zile de 1 iunie care îți aduc riduri pe suflet. Altă expresie n-am găsit. Dar ăsta e adevărul și e păcat că 1 iunie n-a mai fost anul acesta cu amintirile de atunci, cu bucuria și soarele copilăriei, cu zâmbetul perfect, cu obrajii ăia roșii de la atâta alergat. Ne grăbim să creștem când suntem mici ca să devenim niște adulți. Niște oameni mari cu dor de copilărie. Ce porcărie!

1 iunie. Și dezamăgirea care îți aruncă pe fereastra sufletului toată energia și pofta de a împleti lucruri frumoase, de a broda flori în inima unui copil. Astăzi, încă o dată am înțeles că degeaba te zbați pentru ceilalți dacă ăilalți nu au nimic de câștigat. De cele mai multe ori, bani.

Degeaba pui umărul și ești solidar la o chestie faină dacă ceilalți n-au niciun interes să muncească. De multe ori tu o faci în spiritul unei inimi bogate, al unei prietenii pe care vrei cu sufletul tău de copil (naivă treabă) s-o reverși către ceilalți. Și da, de fapt ajungi să primești niște umeri ridicați cel mult. Și atunci te mai întrebi încă o dată la ce bun să le oferi celorlalți dacă tu nu ai niciun câștig...

Nu vreau sfaturi. Nu vreau comentarii. Știu că eu am greșit că m-am băgat, știu că urmează să zic acum că n-am să mai fac și poate n-am să mai fac și mai știu că n-am să rezist și tot am să mă bag. Nu pot să -mi dau o riglă peste degete să nu fac lucruri care îmi plac sufletește. Asta făcea doamna din clasele 1-3 când nu știam o împărțire și pentru asta o disprețuiesc și azi. Trebuie doar să le fac pentru mine.  Și n-am scris chestia asta ca să atrag atenția ta, ca să -mi plângi de milă, ci doar ca să mă răcoresc. Ne vedem curând.