Cu voia sau fără voia ta, vedeto

Zilele trecute scriam cu năduf despre aroganta unei vedete prezente la Botoșani pentru un concert. Fata, pe val, cu cateva piese difuzate pe radio (nu știu sa dau titluri că vedeta iese din sfera playlist-ului personal).

 Genul acela de postare a mai fost pe wallul meu. Ba chiar, mi se pare că sunt penibilă tot legându-mă de fițele lor.

E trist însă să vezi mii de copii care au venit sa te asculte, să te vadă și tu să te arunci imediat după concert în dubă și să gonesti. Să lași în urma lacrimi de puști cu carnete și pixuri în mână pregătiti să aibă o amintire.

Știi, tu, vedetă dragă, cât de mult înseamnă asta pentru un pui de om? Pentru tine sunt 10 minute, poate jumate de oră, care înseamnă mai nimic, dar pt copilul ăla e o încărcătură emoțională unică. Îți spune o fată care a trecut prin asta.

A plâns pentru o emisiune ratată cu artistul preferat. A parcurs zeci de kilometri prin țară. A scris sute de scrisori la TVR, la radio ca să fie și el, artistul acela fain. Da, scrisori. Acum, pare din alt film. Puștii ăștia care te iubesc pe tine, vedeto, nu mai scriu scrisori, poate nici emailuri, nu mai plâng pentru o ratare la televizor pt ca ei se abonează la canalul tău de Youtube, pt ca ei îți scriu pe Insta (apropo, la câți din cei care îți scriu și îți fac pagina veselă le-ai răspuns?), pentru ca ei altfel comunică. Dar trăiesc la fel. Au aceleași răni pe suflet când tu, vedeto, nu le răspunzi așteptării lor. Un autograf, o poză, o îmbrățișare. Și ii rămai veșnic în suflet. Și rămâne acolo, abonat la canalul tău.

Revin. Am trăit momentele astea chiar dacă spectacolele erau mult mai rare, chiar dacă așteptam weekendul să prind o emisiune cu artistul preferat la televizor, chiar dacă, spre deosebire de ei, cumpărăm tot ce înseamnă ziar ori revista ca să fiu la curent. Alte vremuri, aceleași trăiri.

Dar artistul meu drag a reacționat la sentimentele mele construite în timp. Mi-a deschis ușa. Mi-a zis Furnicutza (ador numele ăsta că - i de la el și urăsc Facebook că m-a pus să renunț la identitatea mea acolo cu acest nume).

Am avut emoții grămadă când trebuia să vorbim la telefon (de la el am numărul lui). Și vorbim astăzi ca niște prieteni. Și el mi-a zis nu o dată: "pe tine, Furni, niciodată n-am să mă pot supăra". Și mi se face și astăzi dor de un concert de al lui. Și urc în tren și merg să-l văd.

Prima dată când l-am întâlnit a fost la Galați demult. Era un concert la sala polivalentă de acolo. N-am avut curaj să-i vorbesc după spectacol. N-a știut că sunt acolo. Nu mă știa. Dar mi-era teamă. Ulterior au fost și întâlnirile visate. Și râd acum în sinea mea de frica aia de la Galați. N-a plecat niciodată fără să - și salute fanii, să vorbească cu ei, sa facă poze chiar dacă niciodată timpul nu ne ajunge. Și totuși el a știut sa se bucure cu fanii după concert. Și știe s-o facă și acum. E un lipici total cu oamenii care îl adoră. Și crede-mă, vedeto, și astăzi ca și atunci când eu eram doar un fan care scria scrisori, e așteptat la scenă de zeci de copilași și oameni mari. Pe toți îi salută, cu toți se pozează.

 Da, vedeto, căci asta-i diferența. Tu, vedeta de acum, te-ai ridicat cu umerii altuia, pe când el și cei ca el si-au construit treptat, cu grijă personalitarea. Iar asta, vedeto, include și respectul pentru cei care îl adoră. Fără ei artistul nu rezistă. Iar el și cei ca el știu asta. Tu răspunzi doar ălora care te-au creat. Cu voia sau fără voia ta.











Comentarii