Oh, da, am ajuns la clipa când scriu pe blogul ăsta tradiționalul meu bilanț de final de an. Oh, da, și ce an!? Ce cuprins! Ce întâmplări, ce frământări, ce temeri, ce iluzii! Un an fără planuri. Un an trăit. Oh, da, 2020 a fost ceva deosebit față de tot ce am trăit și nu pentru că am realizat ceva spectaculos sau pentru că lucruri grele mi s-au întâmplat, ci pentru modul în care a știut să ne dea lecții. Din acest motiv, sunt absolut convinsă că acest 2020, cu toate frustrările, neîmplinirile, bucuriile, zâmbetele, ridurile lui, ne-a fost tuturor necesar. Și fiecare, în clipele lui de singurătate, își va studia anul, căutând partea lui bună, partea aia pe care o va lua mai departe în 2021. Să începem. Voi scrie, ca de obicei, cu părți negative și părți pozitive, pentru că așa am făcut de câțiva ani încoace, pe acest blog. Nici nu mai știu de când fac chestia asta, dar e bine, la final de an, o analiză a anului din prisma propriei tale vieți.
Negative:
* Am pierdut-o pe nana Rodica. Acum, la Crăciun, mai exact în seara de Ajun, m-am gândit la ea. Era una dintre persoanele pe care, împreuna cu sora mea, le sunam să le colindăm, așa, prin telefon. Se bucura și asta ne motiva în a continua tradiția. Am pierdut-o pe nana și mătușa mea, în martie. Mergeam la înmormântarea ei fix când lumea era cu un picior în case, cu unul afară. Ne pregăteam de izolarea determinată de starea de urgență.
* N-am reușit să realizez cele două cărți promise. 100 de talente în 100 de numere și Pași de copil prin istoria orașului. Erau cărțile a două dintre veteranele redacției, acum, studente. Din păcate, marele dezvantaj al anului 2020 pentru redacția Buzz a fost lipsa de resurse pentru dezvoltare din orice punct de vedere. Am mers înainte din dorința și entuziasmul nostru, cum s-a putut, cu oamenii care ne-au sprijinit și până acum. Și cărora le mulțumesc, cu plecăciune.
* Am spus pas la două importante proiecte pe care le derulăm, anual, de 6 și respectiv, 4 ani, concursul de jurnalism și tabăra. Sunt proiecte pe care le realizăm împreună cu Primăria Botoșani și respectiv Consiliul Județean Botoșani prin finanățări nerambursabile. Nu sunt sume mari, dar fără ele nu reușim. Sau trebuie regândită toată schema...Există și varianta aceasta pe viitor. Iar un avantaj al lui 2020 e că m-a făcut să mă gândesc profund la treaba asta: dacă nu vei mai putea accesa acele fonduri... Am acum o variantă de rezervă, nu extrem de fericită, dar există... Pentru anul acesta nu ar fi fost posibilă nici aceasta.
* Îmi propusesem anul acesta să strâng din dinți pentru a-mi recalcula situația veniturilor personale; asigurarea unui salar care să-mi permită plata contribuțiilor sociale. 2020 mi-a întărit dorința ca treaba asta să iasă în anul care vine. Cum spuneam, 2020 ne-a cam omorât planuri și vise, dar ne-a dat, mie, cel puțin, un pic mai multă ambiție pentru a nu mai lăsa lucrurile să se întâmple oricum...
* Nu e neapărat la capitolul chestii personale, dar pe mine m-a afectat. Mi-am făcut publică susținerea pentru a-l avea în continuare primar la Botoșani pe Cătălin Flutur. Și am făcut-o pentru că am crezut și cred în implicarea și seriozitatea sa, în organizarea și prioritizarea justă a treburilor ce trebuie făcute pentru oraș. Am susținut un om și nu partidul. Am votat partidul pentru om, pentru că am gândit că are nevoie de oamenii lui, pentru a putea face treabă. Chiar mă gândeam zilele astea că îl cunosc pe Cătălin Flutur chiar de când intram eu în presă. El era încă în opoziție, luptând cu Florin Egner (2003) pentru primul mandat de primar, eu, un învățăcel în domeniu. Și acum mi-amintesc de o conferință de presă susținută în acel an de el la sediul Partidului Național Liberal. Îmi făcusem acasă, singură, niște cărți de vizită în speranța că voi fi și eu sunată pentru a fi la curent cu evenimentele din oraș. La finalul acelei conferințe, i-am dat și lui Cătălin Flutur o carte de vizită, rugându-l să fiu anunțată când sunt evenimente la ei. O colegă de presă (azi nu mai lucrează în presa locală), fiind martoră la discuție, m-a luat peste picior: ea lucrează la televiziune și n-are cărți de vizită; o irone ieftină care, pe mine, atunci m-a durut, mi-a pitit și mai mult în mine încrederea de sine... Am apreciat atunci (știu, un gest infim și neobservabil) cum Cătălin Flutur care o auzise, clar, pe colega respectivă, s-a făcut că n-o aude, i-a ignorat ironia. A primit cartea de vizită, mi-a mulțumit și mi-a dat asigurări că voi fi sunată. N-a fost singurul gest de acest fel din partea dumnealui. Gesturile astea mici adunate în timp au contribuit la susținerea mea pentru Cătălin Flutur, deoarece pentru mine a fi om contează mai mult decât orice, a fi empatic, a-i înțelege pe ceilalți reprezintă chestiuni vitale chiar. Prea mare paranteza. 😁 Dar am făcut-o pentru că vreau să învățăm să fim mai buni, să fim mai puțin cârcotași, să judecăm mai puțin, să fim, cum spuneam, mai empatici....
* N-am mai avut concursul de jurnalism, nu mai avem nici tradiționalul calendar; îl făceam prin proiect iar a face altul acum, ar fi necesitat niște bani pe care mai bine îi punem deoparte pt zile negre. 😃
Pozitive:
* Mi-am împlinit visul meu chiar dacă în alte condiții... Ziarul Buzz a ajuns la numărul 100. Cu ocazia asta, am învățat că e mai bine să lași lucrurile să vină, să le trăiești atunci când vin, să le simți în toată bucuria lor... Fără așteptări, fără planuri pentru realizarea unui deziderat.
*Am avut o vară extrem de activă. Chiar dacă proiectul prin care desfășuram concursul de jurnalism n-a mai fost anul acesta, vara noastră, la Buzz, a fost intensă, activă, plină. N-a fost zi liberă vara aceasta și asta pentru că ne-am dorit cu toții să învățăm, să facem lucrurile în continuare. Diferența au făcut-o masca și dezinfectantul pe care le-am avut cu noi mereu. Dar, da, de anul viitor ne dorim BOMD și ANT înapoi.
 |
| Imagine din cartierul Tulbureni, unde am ajuns așa ...deodată. Poate cu altă ocazie și povestea noastră cu Tulbureni de astă vară. |
* Mi-am propus pentru anul acesta știindu-l de la început aglomerat în rezoluții 😃 să citesc măcar 10 cărți. Mi-am dublat planul de cărți citite, ba chiar am depășit și dubla, ceea ce mă bucură mult. Cititul e o preocupare extraordinară de timp liber. Cine citește cărți, trăiește mai multe vieți...
* Am citit Oceanografia lui Mircea Eliade. Și e extraordinară. Dacă o găsesc de cumpărat, promit c-o cumpăr. E o carte care nu trebuie să lipsească din bibliotecă. Eu am împrumutat cartea de la Bibliotecă.
* Am primit cerere de prietenie pe Facebook de la doamna învățătoare. Îmi amintesc și acum, eram în metrou, în București, dimineață tare... (înainte de izolare) îmi deschisesem netul și găsisesem cerere. M-am bucurat deoarece pentru mine doamna din clasa a IV-a chiar a fost cel mai bun dascăl pe care l-am avut în toți anii de studiu.
* Am continuat să-mi rezerv un timp doar mie; de regulă, duminica e despre mine, e pentru mine. e ziua aceea în care las toate deoparte. E adevărat, nu poți în fiecare duminică, dar când poți, nu ezita să-ți aloci doar ție timp. Înseamnă MULT.
* Am încetat să mai judec sau cel puțin am încercat să mă opresc când aveam porniri de genul acesta; fiți serioși și sinceri, toți avem tendința asta din când în când...
* Mi-am schimbat ochelarii pentru că cei vechi erau zgâriați, nu mai erau prea buni. Și partea faină e că am rămas cu aceleași dioptrii, deci nu-s mai mari. 😀
* Am plecat la drum în 2020 cu câteva vorbe pe care mi le-am lipit pe un perete în cameră: lasă-te înconjurat de oameni pozitivi, cine vrea, învață, transmite bunătate, implică-te dacă merită, așteaptă mai puțin, oferă mai mult, apreciază mai mult decât critici... din când în când, seară, le recitesc și mă gândesc dacă peste zi am putut să le pun în aplicare, dacă am avut ocazia, dacă le-am transmis mai departe. Am încercat în discuțiile cu micii mei reporteri să le transfer și lor din vorbele astea și într-o bună măsură le-am respectat... E drept că toată viața lucrăm la versiunea noastră cea mai bună, nu?
* Am învățat să mă adaptez situațiilor care intervin și am înțeles că asta e o cheie foarte importantă pentru a te menține la un nivel mulțumitor.
* Dincolo de munca de teren (am umblat vara asta mai ales, prin tot orașul) am avut ideea să facem două scurtmetraje, să fim implicați în filmări, să învățăm din asta... Pe primul îl puteți urmări aici, pe al doilea, sperăm să-l putem difuza cu ocazia celor 10 ani 💛de Buzz, în februarie, anul viitor. Era simplu să ne oprim motoarele, dar nu, nu asta trebuie să învețe niște copii de la oamenii mari. Pentru că viața ne va aduce și alte neplăceri, și alte situații similare, iar noi va trebui să le depășim, nu să ne plângem, nu să ne lăsăm învinși de situația neputincioasă în care ne aflăm. Iar 2020 a fost, clar, despre asta. Și dacă am învățat asta, cred că restul sunt detalii fie ele bune, fie ele mai puțin bune.
Cred că mai erau de trecut și la pozitive, și la negative, dar până una alta, important e că 2020 pentru mine, una, n-a fost nici frumos, nici urât, a fost unul necesar. Unul de la care să pornim cu dreptul înainte, că nu degeaba are 0 în coadă... E și ăsta, cred, un fel de restart al nostru. Al lumii, în general.
Comentarii