Urc pe o altă inimă. Aceeași senzație și același aer; parcă mă sufoc acum. Încă o inimă pe care mă aruncă o aripă roșie care mă strânsese mai devreme de gât. Mă așez doar pe o margine a ei, îmi cobor picioarele...
O senzație de spaimă mă domină... Nu se întâmplă nimic. Inima doar zboară lin; din când în când întoarce privirea și apoi continuă să mă conducă prin niște culori pe care nu le-am mai văzut vreodată până atunci; doar lumini și din când în când o umbră și...zbor. Nu mă mai sperie nimic, inima îmi atinge lumina; nu s-a mai întâmplat asta niciodată. O văd clar acum.
Niciodată n-am văzut o inimă îmbrățișând un om și acum omul sunt eu. Îmi zâmbește și e prima dată când văd o formă ciudată de senzații care-mi aruncă bulgari de soare...
O inimă poate să picteze într-un trunchi de om un curcubeu; n-aș fi zis dacă nu mi-as fi privit mai înainte internul în oglinda de lângă noi. N-aș fi zis că pot să trăiesc cu o inimă în lumină și inima să nu-mi fie proprietate...
Comentarii